zf.ro Abonează-te ZF
EUR/RON5,3498+0,07% USD/RON4,8428+0,57% GBP/RON6,4023+0,14% CHF/RON5,7814−0,21% Curs BNR · 13.11.2026
Analiza ZF · Profesii

Cine mai angajează muncitori asiatici în timp de pandemie de COVID-19? În această perioadă a scăzut cererea pentru HoReCa și segmentul industrial, dar a revenit pentru agricultură, fabrici, service-uri auto și construcții

Până ca România să se confrunte cu pandemia de COVID-19, lipsa forței de muncă de pe piața locală îi împingea pe antreprenorii locali să apeleze la muncitori asiatici.

de Mirela Turlan , Editor Web 10.05.2020 · 18:40 2 min de citit și în ziarul tipărit
Cine mai angajează muncitori asiatici în timp de pandemie de COVID-19? În această perioadă a scăzut cererea pentru HoReCa și segmentul industrial, dar a revenit pentru agricultură, fabrici, service-uri auto și construcții

Foto: Ziarul Financiar

„Am observat de la începutul decretării stării de urgență o cerere scăzută a plasării forței de muncă din Asia, însă în acest moment semnalele primite din piață sunt unele pozitive, care deja confirmă o revenire a volumului de cereri.“

Până ca România să se confrunte cu pandemia de COVID-19, lipsa forței de muncă de pe piața locală îi împingea pe antreprenorii locali să apeleze la muncitori asiatici. În prezent, când multe companii și-au încheiat activitatea, iar numărul contractelor încetate, adică angajații care nu se mai întorc la muncă după încetarea stării de urgență, a ajuns la peste 325.000, cine mai apelează la muncitorii asiatici?

„Dacă în prima lună (a stării de urgență – n. red.) cererea a scăzut notabil, de la jumătatea lunii aprilie am observat o creștere a interesului față de importul forței de muncă din Asia. În aproape toate domeniile putem identifica cereri pentru personalul asiatic. Dacă în perioada aceasta a scăzut în principal cererea pe forță de muncă pentru segmentul HoReCa și cel industrial, solicitările au revenit pentru do­menii cum ar fi agricultura și zootehnia, producția din fabrici, service-uri auto, construcții, am primit solicitări inclusiv pentru personal din zona SPA și a saloanelor de înfru­musețare“, a spus pentru ZF Peisakh Yosef, general manager al agenției de plasare a forței de muncă Work From Asia.

Citește și