zf.ro Abonează-te ZF
EUR/RON5,3498+0,07% USD/RON4,8428+0,57% GBP/RON6,4023+0,14% CHF/RON5,7814−0,21% Curs BNR · 13.11.2026
Analiza ZF · Banci-Asigurari

Angela Achiței, membru board, AFIN: Până pe 15 noiembrie avem planificată o nouă rundă de majorare de capital, cu 550.000 euro. Finanțăm întreprinderi sociale, iar dobânda nu depășește 14%, fiind sub prețurile altor IFN-uri

AFIN, instituție financiară nonbancară (IFN) creată în anul 2022 de Angela Achiței, antreprenor social, împreună cu Bogdan Merfea, fost bancher, pentru a finanța întreprinderile sociale, acordă finanțări de maximum 20.000 euro, iar dobânda totală ajunge la 14%.

de Mirela Turlan , Editor Web 22.10.2024 · 20:44 2 min de citit și în ziarul tipărit

♦ „În prezent, suntem singura instituție de finanțare nonbancară cu capital românesc care finanțează întreprinderi sociale. Am dat deja 38 de credite pentru întreprinderi sociale. Valoarea maximă este de 20.000 euro și practic așa multiplicăm impactul social pe care îl au aceste întreprinderi sociale“, a explicat Angela Achiței.

AFIN, instituție financiară nonbancară (IFN) creată în anul 2022 de Angela Achiței, antreprenor social, împreună cu Bogdan Merfea, fost bancher, pentru a finanța întreprinderile sociale, acordă finanțări de maximum 20.000 euro, iar dobânda totală ajunge la 14%. A doua rundă de majorare de capital a AFIN va avea loc pe 15 noiembrie, suma ridicându-se la 550.000 euro, susține Angela Achiței, antreprenor social, membru board AFIN și președinte al fundației Alături de Voi.

„Practic, în momentul de față suntem în etapa în care majorăm capitalul și până pe 15 noiembrie, oricine dorește poate să devină acționar. Aceasta este a doua majorare de capital de la înființare. La prima majorare de capital au mai venit lângă noi câțiva acționari, am ajuns de la 170 acționari la 182. Acum sperăm să ajungem la vreo 200 de acționari. Am aprobat o majorare de capital de 550.000 euro cu care să putem finanța mai departe. Dobânda noastră totală (DAE), în momentul de față ajunge undeva la 14%, cu mult sub prețul cu care merg alte IFN-uri. Noi nu avem alte comisioane de procesare dosar sau alte lucruri“, a spus Angela Achiței pentru ZF.

Citește și