zf.ro Abonează-te ZF
EUR/RON5,3498+0,07% USD/RON4,8428+0,57% GBP/RON6,4023+0,14% CHF/RON5,7814−0,21% Curs BNR · 13.11.2026
Analiza ZF · Business Hi-Tech

ANIS va lansa în noiembrie un nou index al companiilor locale de software

Asociația Patronală a Industriei de Software și Servicii IT (ANIS) va lansa în luna noiembrie a acestui an platforma online softwareindex.ro și catalogul omonim „Romanian Software Index“, prin intermediul cărora încearcă să promoveze companiile care activează în industria de profil.

de Corina Matei , Editor Web 09.10.2014 · 19:31 2 min de citit și în ziarul tipărit
ANIS va lansa în noiembrie un nou index al companiilor locale de software

Foto: Ziarul Financiar

Asociația Patronală a Industriei de Software și Servicii IT (ANIS) va lansa în luna noiembrie a acestui an platforma online softwareindex.ro și catalogul omonim „Romanian Software Index“, prin intermediul cărora încearcă să promoveze companiile care activează în industria de profil. „Am început anul trecut prin editarea unui catalog al companiilor de outsourcing, dar am constatat că industria are nevoie de mai mult decât un proiect nișat. Astfel, în acest an am decis să pregătim o platformă online de sine stătătoare, prin care să creștem oportunitățile de business ale companiilor românești de software, și în același timp să aducem o vizibilitate internațională sporită pentru industria IT românească“, a declarat Valerica Dragomir, director executiv al ANIS.

Lansarea proiectului Romanian Software Index va fi comunicată tuturor partenerilor ANIS din străinătate, ambasadelor și secțiilor comerciale ale României în exterior, camere de comerț bilaterale, precum și în cadrul evenimentelor interne și internaționale organizate de ANIS sau la care asociația participă. În 2013, 55 de companii din industria de profil au participat în cadrul proiectului, iar anul acesta reprezentanții ANIS vor să includă cel puțin 100 de companii în catalogul „Romanian Software Index“. Companiile de software și servicii IT, indiferent dacă sunt sau nu membre ANIS, se pot înscrie în Romanian Software Index până pe data de 20 octombrie 2014.

Citește și