Answear: Mai mult de 50% dintre clienți comandă direct de pe mobil
Compania poloneză Answear, specializată în comercializarea de articole de modă online, are în plan să lanseze în curând și pe piața locală aplicația mobilă dedicată magazinului online cu același nume, în condițiile în care în prezent peste 70% din traficul înregistrat pe site-ul answear.ro vine de pe dispozitivele mobile.
Foto: Ziarul Financiar
„Recent, am lansat în Polonia aplicația mobilă Answear și pregătim și lansarea pentru piața din România. În fiecare lună, traficul de pe mobil ajunge la peste 70% din totalul vizitelor înregistrate pe site, și peste 50% din comenzi sunt plasate de pe dispozitivele mobile“, a declarat pentru ZF Anna Sliwinska, director regional de marketing și vânzări al Answear. Ea a adăugat că retailerul online va relansa de asemenea și site-ul web, acesta urmând să aibă o interfață nouă începând cu anul viitor.
Businessul Answear a fost fondat în urmă cu șapte ani în Polonia, retailerul online intrând și pe piața locală din 2015. În prima jumătate a acestui an, Answear a înregistrat o creștere de 160% a vânzărilor de pe plan local, România fiind astfel cea mai dinamică piață din grup. La nivel de grup avansul din primul semestru s-a situat la 85%. În afară de Polonia și România, Answear mai este prezent și pe piețele din Cehia, Slovacia, Ucraina și Ungaria.
„Utilizăm tehnologia pentru a ne axa mai mult pe clienții noștri – să le oferim produsele pe care le doresc și pe baza căutărilor realizate de ei pe site să le punem la dispoziție game speciale de produse“, a precizat Anna Sliwinska.
Citește și
3 min
Rareș Udrescu
3 min
Rareș Udrescu
5 min
Cristian Hostiuc