Antreprenori locali. Daniel Pițurlea, Concelex, un constructor cu afaceri de peste 500 milioane lei: Dacă ne uităm doar la contractele pe care le avem în execuție, fără a lua în calcul alte noi proiecte, previzionăm o creștere substanțială a cifrei de afa
Constructorul Concelex și-a majorat numărul de angajați în 2022, chiar și în condițiile unor dificultăți tot mai mari de găsire a forței de muncă, și estimează un avans al afacerilor în acest an, pe fondul proiectelor pe care le are în derulare.
Foto: Ziarul Financiar
♦ Concelex s-a concentrat anul trecut pe dezvoltarea organizațională și operațională, pe digitalizare și extinderea echipei, iar în final cifra de afaceri a depășit pragul de 500 de milioane de lei, fiind în creștere față de anul precedent.
Constructorul Concelex și-a majorat numărul de angajați în 2022, chiar și în condițiile unor dificultăți tot mai mari de găsire a forței de muncă, și estimează un avans al afacerilor în acest an, pe fondul proiectelor pe care le are în derulare.
„Numărul membrilor echipei Concelex s-a situat pe o pantă ascendentă pe parcursul anului trecut. Drept urmare, am încheiat anul 2022 cu un număr de 851 de angajați, acest lucru însemnând o creștere de aproximativ 45% față de aceeași perioadă a anului 2021. Cu toate acestea, recrutarea forței de muncă reprezintă în continuare o problemă cu care se confruntă întreaga industrie“, spune Daniel Pițurlea, proprietarul și președintele companiei.
Citește și
3 min
Liviu Popescu
1 min
Claudia Medrega
15 min
Mircea Nica