Antreprenori locali. Grupul de restaurante SHC, controlat de Radu Dumitrescu, a preluat restaurantul Embassy Park de pe malul lacului Herăstrău și l-a rebranduit în Stadio
Grupul de restaurante Stadio Hospitality (SHC), controlat de antreprenorul Radu Dumitrescu, a preluat în urmă cu câteva luni restaurantul Embassy Park de pe malul lacului Herăstrău pe care l-a rebranduit în Stadio Park după o serie de lucrări de reamenajare. Similar, a fost rebranduit localul Social 1, amplasat pe Bulevardul Unirii la numărul 1.
Foto: Ziarul Financiar
Grupul de restaurante Stadio Hospitality (SHC), controlat de antreprenorul Radu Dumitrescu, a preluat în urmă cu câteva luni restaurantul Embassy Park de pe malul lacului Herăstrău pe care l-a rebranduit în Stadio Park după o serie de lucrări de reamenajare. Similar, a fost rebranduit localul Social 1, amplasat pe Bulevardul Unirii la numărul 1. Acesta deja făcea parte din grup. El poartă numele Stadio Unirii. Cele două restaurante se alătura astfel celui ce a purtat încă de la început acest nume, Stadio Union.
„Ce vom deschide de acum înainte va purta marca Stadio. Dacă vom prelua ceva cunoscut, care are un nume puternic, nu va avea sens să schimbăm, cum a fost și cazul 18 Lounge, însă în caz contrar pariem pe Stadio“, spune Radu Dumitrescu.
Grupul creionat de antreprenor deține în prezent cele trei restaurante Stadio, alături de NOR (restaurantul la cea mai mare înălțime din București), Cișmigiu Bistro la Etaj și 18 Lounge amplasat în zona Piața Presei Libere. Același grup operează și spațiul Iqos din Piața Victoriei, unde există un hub creativ, un spațiu de evenimente și un mic bistrou. SHC are circa 350 de salariați și afaceri totale estimate la 7,3 mil. euro anul trecut, cu 35% peste nivelul din 2018.
Citește și
2 min
Ștefan Stan
1 min
Cristina Roșca