Antreprenori locali. Lanțul românesc de simigerii Luca a ajuns la nouă unități în trei orașe din Polonia. În prezent, Luca este cel mai extins brand de simigerii de pe plan local, având peste 140 de unități în mai multe orașe din România
LUCA, brand românesc de simigerii, controlat de antreprenorul George Adragăi prin intermediul Tinervis Group, a ajuns la nouă unități în Polonia, în trei orașe – Varșovia, Wrocław și Katowice, conform datelor de pe site-ul companiei.
Foto: Ziarul Financiar
LUCA, brand românesc de simigerii, controlat de antreprenorul George Adragăi prin intermediul Tinervis Group, a ajuns la nouă unități în Polonia, în trei orașe – Varșovia, Wrocław și Katowice, conform datelor de pe site-ul companiei. Prima simigerie Luca din Polonia a fost deschisă în mai anul trecut, compania anunțând de atunci planuri de expansiune, conform presei poloneze. Acesta este primul lanț românesc de simigerii care trece granița, pariu pe export făcând până acum brandul românesc de cafenele 5 to go, dar și lanțul de restaurante Salad Box.
Tinervis Group a avut în 2023 (ultimele date disponibile) o cifră de afaceri de 525 de milioane de lei, în creștere cu 42% față de anul precedent, conform datelor de la Ministerul de Finanțe. Producătorul avea peste 2.300 de angajați în 2023.
Luca este cel mai extins jucător de pe piața de covrigării din România, în acest domeniu activând și alți jucători precum Simigeria Petru, Simigeria Matei, dar și multe afaceri mai mici, care operează una-două patiserii, mai ales în orașele mici și medii. Piața este puternic fragmentată, dar nu există niciun studiu privind evoluția sau dimensiunea ei, dat fiind că nu există niciun CAEN specific. Spre exemplu, Tinervis Group are codul CAEN 1072 – fabricarea biscuiților și pișcoturilor, fabricarea prăjiturilor și a produselor conservate de patiserie. Însă, majoritatea companiilor din domeniu au avut creșteri, pariind însă nu doar pe clasicul covrig, ci și pe produse cu valoare adăugată mai mare precum pizza, covridog și croissante, adăugând în portofoliu și cafea, lactate sau băuturi răcoritoare. Potrivit datelor oficiale din 2023, antreprenorul George Adragăi a devenit singurul acționar al covrigăriilor Luca după ce Cosmin Postole s-a retras din business. Cei doi au fondat împreună afacerea în 2010 și au deținut părți egale din Tinervis Group, compania care operează lanțul de simigerii. Ambii cofondatori au fost extrem de discreți de-a lungul timpului, evitând să facă declarații publice cu privire la businessul lor.
Citește și
3 min
Ștefan Stan
2 min
Ioana Mihai-Andrei
3 min
Dragos Damian