Antreprenorii care au „fentat“ criza
Industria construcțiilor, o piață-vedetă în anii când economia duduia, a pierdut peste 6 miliarde de euro în perioada de criză, iar sectoare-cheie au fost zguduite de numeroase insolvențe, falimente, exituri sau preluări, probabil imposibil de anticipat în 2007-2008. Anul trecut, industria a atins cel mai scăzut nivel de la începerea crizei, ajungând la sub 9 miliarde de euro.
Foto: Ziarul Financiar
Horațiu Țepeș, Bilka: Am învățat să muncim mai mult pentru mai puțin și să fim mai chibzuiți
O afacere tânără pornită în Brașov de un antreprenor hotărât să se bată cu multinaționalele a prosperat în perioada crizei. În aceste condiții, motivele pentru care Horațiu Țepeș, proprietarul Bilka Steel, nu își dorește apariția unui nou boom sunt mai lesne de înțeles.
„În 2008 eram la început și nu știam ce este criza. Am simțit criza abia în ianuarie-februarie 2009, când în piață a început un haos. A început bătălia prețului cel mai mic, aveam probleme cu recuperarea banilor din piață și aveam și de plătit utilaje de producție comandate în 2008. Atunci a fost momentul în care am înțeles că trebuie să avem o altă abordare, ne-am pus pe hârtie strategia, ne-am uitat la ce făceau companiile din Vest și mai puțin la concurența de pe plan local”, afirmă Horațiu Țepeș, proprietarul producătorului brașovean de țiglă metalică Bilka Steel.
Citește și
2 min
Ștefan Stan
2 min
Ștefan Stan
2 min
Cristina Roșca