zf.ro Abonează-te ZF
EUR/RON5,3498+0,07% USD/RON4,8428+0,57% GBP/RON6,4023+0,14% CHF/RON5,7814−0,21% Curs BNR · 13.11.2026
Dosar Special Energie 2030 · Energie

Anuar Energie 2023. Lăcrămioara Diaconu-Pințea, country manager, OX2 România: Vedem o energie bună în piață, dar rămâne problema predictabilității în zona de reglementare

Riscul major în dezvoltarea pieței de energie rămâne instabilitatea pe partea de reglementare, lucru care se transpune într-o lipsă de încredere a investitorilor în raport cu România

de Vali Pencu , Colaborator 16.05.2023 · 18:00 3 min de citit
Anuar Energie 2023. Lăcrămioara Diaconu-Pințea, country manager, OX2 România: Vedem o energie bună în piață, dar rămâne problema predictabilității în zona de reglementare

Foto: Ziarul Financiar

Riscul major în dezvoltarea pieței de energie rămâne instabilitatea pe partea de reglementare, lucru care se transpune într-o lipsă de încredere a investitorilor în raport cu România. Deși de la începutul anului piața de energie verde este în fierbere, feelingul fiind optimist, trecerea de la avize la investiții se face doar cu certitudinea unor reguli clare de joc pe termen lung, crede Lăcrămioara Diaconu-Pințea, country manager, OX2 România, grup care și-a asumat un rol activ în tranziția energetică în desfășurare pe plan local

La nivel global, OX2, grup suedez, avea la sfârșitul anului 2022 un portofoliu de 38 GW în dezvoltare, construcție, operare și sub contract de vânzare. Capacitatea instalată vândută din 2004 a fost de 8,1 GW. Din cei 28 GW aflați în dezvoltare, aproape jumătate sunt proiecte în off-shore wind și restul în on-shore wind, fotovoltaic și stocare. Pe plan local, OX2 este prezent pe piața din România de aproape doi ani și are în acest moment patru proiecte cu o capacitate de circa 600 MW  în sectorul eolian.

„România are nevoie de predictabilitate și stabilitate în ceea ce privește politicile de reglementare în domeniul energiei, accesul la rețelele de transport și costul aferent pentru proiectele noi, contractele pe termen lung (PPA), precum și de un cadru de autorizare clar și stabil. Există în prezent un nivel de lipsă de încredere manifestat de investitori față de România din aceste motive, ceea ce poate afecta atragerea de investiții solide”, atrage atenția Lăcrămioara Diaconu-Pințea, country manager, OX2 România. Pe de altă parte, mai spun ea, din fericire, România are o mare oportunitate în domeniul energetic, respectiv finanțarea din fonduri europene și fonduri asimilate acestora (PNRR, Fondul pentru Modernizare, Fondul pentru Tranziție Justă). „Dacă este valorificată la potențial maxim, această oportunitate va avea efecte benefice asupra întregii economii, dar poate deveni o provocare în cazul în care ritmul atragerii acestor fonduri nu este corelat cu cel de dezvoltare a proiectelor. Este esențial ca mediul privat să fie consultat și în contextul actualizării obiectivelor asumate de România în Planul Național Integrat în domeniul  Energiei și Schimbărilor Climatice (PNIESC), deoarece fezabilitatea acestora depinde într-o măsură sporită și de gradul de cooperare dintre mediul public și cel privat.”

Pe termen lung, un alt risc pe care Lăcrămioara Diaconu-Pințea îl vede este legat de tranziția întârziată a României. Pe scurt, dacă nu vor fi montate centralele pe gaze avute în vedere, va fi imposibilă implementarea proiectelor de energie verde, în ritmul dorit de toată lumea. Și, din păcate, ritmul în care a făcut România investiții în energie în ultimii 30 de ani dă puține motive de bucurie.

Citește și