Anuar Energie 2023. Ondrej Safar, CEZ România: Există multe necunoscute în drumul către o economie cu zero emisii, dar cu cât clarificăm lucrurile mai repede, cu atât mai eficientă va fi tranziția

Care va fi rolul distribuției/transportului de energie electrică și de gaze în viitor, după 2050, și ce mix de producție ne propunem? Care va fi rolul producătorilor mari, cum ar fi centralele de la Cernavodă, Porțile de Fier sau al altor producători mari de energie din surse regenerabile și care va fi rolul producției descentralizate? Ce rol ne așteptăm să joace hidrogenul în mixul energetic? Acestea sunt doar câteva dintre întrebările la care România trebuie să aibă un răspuns cât mai repede posibil pentru a putea extrage maximul din procesul de tranziție energetică în care este angajată. În energie, investițiile de acum au o durată de viață de 30-40 de ani, astfel că a ști încotro te îndrepți, chiar la nivelul anului 2050, este obligatoriu pentru definirea unui traseu corect. Din păcate, în acest moment, exact această claritate a scopului îi lipsește pieței de energie locală, absența viziunii fiind și un risc major, spune Ondrej Safar, CEO CEZ România.

CEZ are în România peste 1,4 milioane de consumatori de energie, cel mai mare parc eolian local, 600 MW în Dobrogea, și cel mai mare număr de prosumatori deja conectați la rețeaua administrată de companie care acoperă regiunea Olteniei.

„Deși obiectivele pentru 2030 reprezintă o mare provocare, acestea sunt doar una dintre etapele importante în drumul nostru către o economie cu zero emisii nete de gaze cu efect de seră în 2050. Principala vulnerabilitate și provocare constă în combinarea realizării obiectivelor pentru 2030, din perspectiva întregii călătorii”, este de părere Ondrej Safar într-o discuție legată de provocările majore cu care se confruntă sectorul energetic din România. Lipsită de o strategie energetică, de una pentru hidrogen, de legislația necesară pentru proiectele de energie eoliană offshore, România pare în acest moment că nu știe încotro se îndreaptă în ceea ce privește dezvoltarea sectorului energetic local. Problema este că niciodată România nu a avut mai mulți bani la dispoziție pentru modernizare și nici interesul investitorilor nu a mai fost atât de ridicat pentru proiecte de la începutul privatizărilor sau din zorii primului boom în regenerabile din 2009.

„Anul 2050 poate părea foarte departe, dar ar trebui să ținem cont de faptul că o mare parte din investițiile pe care le facem astăzi au o durată de viață de 30-40 de ani. Prin urmare, cu cât mai repede și mai bine fiecare țară/economie va clarifica care va fi rolul diferitelor părți ale sectorului energetic în obținerea de zero emisii pe viitor, cu atât mai mult economia respectivă va avea succes. Există multe necunoscute care vin din dezvoltările tehnologice viitoare, dar cu cât începem mai repede să răspundem la aceste întrebări, cu atât mai eficientă și mai reușită va fi călătoria noastră către tranziția energetică.”