Anuar Energie 2023. Ștefan Gadola, președintele consiliului de administrație al EnergoBit: Este obligatoriu să investim în soluții de stocare, altfel riscăm să oprim energia verde
Dezvoltarea proiectelor de stocare a energiei și formarea unei piețe a hidrogenului sunt cele mai mari provocări, dar și oportunități pe care le vede în sector Ștefan Gadola, președintele consiliului de administrație al EnergoBit, una dintre cele mai mari firme antreprenoriale din domeniul energetic local.
Foto: Ziarul Financiar
Dezvoltarea proiectelor de stocare a energiei și formarea unei piețe a hidrogenului sunt cele mai mari provocări, dar și oportunități pe care le vede în sector Ștefan Gadola, președintele consiliului de administrație al EnergoBit, una dintre cele mai mari firme antreprenoriale din domeniul energetic local. Mai departe, specialiștii pentru aceste noi tehnologii trebuie formați aici, prin centre de competență, obiectivul României fiind de a produce local cât de mult se poate din echipamentele necesare tranziției energetice.
“Pentru momentul actual, consider că provocarea majoră este de a asigura stabilitatea și flexibilitatea sistemului energetic național, cu proiecte concrete ce trebuie demarate încă de pe acum astfel încât la nivelul anului 2030 să putem avea îndeplinite obiectivele energetice. Riscuri sunt pentru dezvoltatorii de parcuri eoliene și fotovoltaice care produc energie electrică în funcție de condițiile meteo. Fără sisteme de stocare, aceste parcuri riscă să fie oprite! Deci pentru funcționarea acestor centrale electrice sunt necesare soluții de stocare!”, atrage atenția Ștefan Gadola, președintele consiliului de administrație al EnergoBit. Antreprenorul crede că la nivelul anului 2023 se vor pune în funcțiune circa 300 MW în proiecte de energie verde și posibil încă circa 200 MW în proiectele prosumatorilor care pot ajunge în următorii ani la o capacitate de circa 1.200 MW.„Până în anul 2026 vom putea vedea o creștere cu aproximativ 2.000 MW în capacitățile de producție a energiei verzi. Cu vizibilitatea pe care o avem astăzi, este mai prudent să nu avansăm alte cifre decât cele pe care le avem fixate ca ținte la nivel de țară și pentru care cu toții trebuie să conlucrăm să le îndeplinim.”
Gadola subliniază din nou importanța stocării, dar spune că investițiile trebuie să se concentreze și pe centralele cu producție continuă și pe soluțiile pe bază de hidrogen.
Citește și
2 min
Ștefan Stan
2 min
Ștefan Stan
2 min
Cristina Roșca