Anuarul Cei mai mari jucători din economie 2026. Înghețată. Crește miza pe exporturi
Piața de înghețată se ridică anual la 400 mil. euro, iar un român consumă în medie trei litri de înghețată pe an.
Foto: Ziarul Financiar
Piața de înghețată se ridică anual la 400 mil. euro, iar un român consumă în medie trei litri de înghețată pe an. Consumul de înghețată pe plan local este mic comparativ cu țările nordice de exemplu, unde un locuitor consumă în medie 15 litri de înghețată anual, conform datelor furnizate de The Magnum Ice Cream, producător care deține brandul Betty Ice și este lider de piață. „Piața este într-un moment în care dinamica se schimbă. Nu neapărat scade drastic consumul. Trebuie să ne adaptăm la ce vrea consumatorul, prin produse, oferte, portofoliu, ca să îl convingem să consume. Ne-am uitat mult la portofoliu ca să ne asigurăm că avem oferte și pentru cei care vor o înghețată de 3 lei și pentru cei care vor una de 10-15 lei”, a spus Irina Urechean, general manager, Magnum Ice-Cream România & Moldova. În opinia ei, piața locală, când vine vorba de înghețată, încă are un potențial foarte mare de creștere. Chiar dacă în ultimii 15 ani consumul de înghețată s-a dublat, el este încă la o treime față de țările nordice sau de Italia. „Deci există potențial de creștere, este o piață atractivă. Ținta este în egală măsură să acoperim nevoia de aici, dar și să producem înghețată pentru export”.
De altfel, fabrica Betty Ice a ajuns să fie un hub regional, aproape jumătate producție fiind exportat în Uniunea Europeană și Marea Britanie.
Tot pe export a mizat și Ice Dyp Balas, producător din jud. Timiș, care compania și-a bugetat exporturi de 70 de milioane de lei în 2026, dublu față de nivelul din 2024. În 2024, exporturile producătorului au fost de 3,4 milioane de lei. „Piața înghețatei rămâne într-o tendință de creștere constantă la nivel internațional, iar în România se observă un interes tot mai pronunțat pentru produse de calitate superioară și rețete dezvoltate atent. Segmentul premium și marca privată atrag un public tot mai larg, iar retailul modern continuă să își extindă spațiul alocat categoriei”, a spus Darius Serafin, director general, Ice Dyp Balaș. El estimează că în 2026 piața își va continua creșterea, susținută de cererea pentru produse premium și inovatoare, de extinderea rețelelor de retail și de revenirea accelerată a exporturilor. „Ne așteptăm totodată la o consolidare a pieței, în care jucătorii cu infrastructură solidă și capacitate de inovare își vor mări cota. Ice Dyp își propune să fie unul dintre câștigătorii acestei consolidări”.
Citește și
4 min
Ștefan Stan
2 min
Ștefan Stan
2 min
Ștefan Stan