Aprecierea dolarului, câștig pentru deponenți și „gaură“ pentru debitori
Companiile și populația aveau la finalul lunii noiembrie 2014 credite contractate în dolari americani de echivalentul a 6,2 miliarde de lei (1,7 mld. dolari), în timp ce economiile în valută (cu excepția celor în euro) ajungeau la 9,7 miliarde de lei (2,7 mld. dolari), potrivit BNR.
Foto: Ziarul Financiar

Cea mai mare parte a depozitelor în alte valute decât euro sunt constituite în dolari pentru că puține bănci locale oferă alternativa economiilor în alte monede, cum ar fi lira sterlină sau francul elvețian.
Aprecierea cu 15% a dolarului din ultimul an a însemnat practic o creștere de 15 ori a randamentului obținut de clienții care au ales să-și păstreze economiile în moneda americană. Dobânda la dolari este infimă, de circa 1% pe an (față de 3% la lei), astfel că cea mai mare parte din câștig este reprezentată de aprecierea monedei.
Citește și
2 min
Ștefan Stan
2 min
Ștefan Stan
2 min
Cristina Roșca