Cum arată evoluția asigurărilor de sănătate în primele 9 luni ale ultimilor 6 ani. Cel mai efervescent segment pare că își încetinește avansul. În primele 9 luni ale ultimilor 6 ani volumul primelor brute subscrise a crescut de peste trei ori, de la 108,9
Asigurările de sănătate, unul dintre segmentele cu un potențial încă neexploatat în România, au ajuns în primele 9 luni din 2021 la un volum al primelor brute subscrise de 383,9 mil. lei, înregistrând un avans de 9,4% față de perioada similară a anului anterior, dar cu o scădere a numărului de contracte noi de 11,1% față de finalul lunii septembrie 2020, potrivit datelor Autorității de Su…
Foto: Ziarul Financiar
♦ Asigurările de sănătate, segmentul cu potențial pe care toți asigurătorii îl vor în portofolii, au ajuns la o scădere a numărului de contracte în primele 9 luni din 2021, dar cu un avans de 9,4% al subscrierilor ♦ Deși în ultimii 6 ani subscrierile au crescut de peste trei ori, se observă o încetinire odată cu contextul pandemic.
Asigurările de sănătate, unul dintre segmentele cu un potențial încă neexploatat în România, au ajuns în primele 9 luni din 2021 la un volum al primelor brute subscrise de 383,9 mil. lei, înregistrând un avans de 9,4% față de perioada similară a anului anterior, dar cu o scădere a numărului de contracte noi de 11,1% față de finalul lunii septembrie 2020, potrivit datelor Autorității de Supraveghere Financiară (ASF).
Încetinirea volumului de prime brute subscrise, dar și a numărului de contracte noi de asigurare de sănătate s-a accentuat în perioada 2020-2021, ceea ce înseamnă o influență din partea contextului pandemic. Odată cu începutul pandemiei, incertitudinea a fost principalul factor dominant, care a influențat moedelele de business ale companiilor.
Citește și
3 min
Ștefan Stan
2 min
Ioana Mihai-Andrei
3 min
Dragos Damian