Cum mai arată peisajul creditelor ipotecare legate de ROBOR și cele legate de IRCC. Ratele creditelor ipotecare par că merg pe un trend descendent. Românii care au avut credite ipotecare legate de IRCC n-au simțit același impact pe rate precum cei care er
Rata pentru un credit ipotecar legat de IRCC, în valoare de 250.000 lei, pe o perioadă de 30 de ani a ajuns în primul trimestru din 2024 la 1.605 lei, ținând cont de o marjă aplicată de bancă de 3%, în timp ce același credit ipotecar, dar legat de ROBOR ar fi ajuns în martie la circa 1.619 lei, conform calculelor ZF realizate cu ajutorul platformei Conso.ro.
Foto: Ziarul Financiar
♦ Creditele ipotecare care încă sunt legate de ROBOR, în cazul în care mai sunt persoane care nu s-au mutat la IRCC, ar fi observat o scădere a ratei cu 16% față de luna august 2022, maximul atins de ROBOR la trei luni ♦ Față de perioada excepțională în care nivelul indicelui ROBOR era de sub 2%, creșterea se menține la peste 50% ♦ La creditele ipotecare legate de IRCC, nivelul nu a atins efectiv 6% nici măcar când ROBOR se afla la peste 8,1%, acesta menținându-se între 5,94% și 5,98%, ajungând spre finalul anului trecut la 5,90% ♦ Deși începutul de an pare că vine cu o creștere ușoară la 5,97% a indicelui IRCC, prognozele și estimările ZF indică o revenire la 5,90% în trimestrul doi din 2024, mergând înainte cu o scădere la 5,85% în trimestrul trei din 2024.
Rata pentru un credit ipotecar legat de IRCC, în valoare de 250.000 lei, pe o perioadă de 30 de ani a ajuns în primul trimestru din 2024 la 1.605 lei, ținând cont de o marjă aplicată de bancă de 3%, în timp ce același credit ipotecar, dar legat de ROBOR ar fi ajuns în martie la circa 1.619 lei, conform calculelor ZF realizate cu ajutorul platformei Conso.ro.
Astfel, pentru a oferi o imagine de ansamblu asupra situației ratelor la creditele ipotecare, atât legate de ROBOR, cât și de IRCC, ZF a făcut simulări pe platforma Conso și a calculat ratele pentru un credit ipotecar în valoare de 200.000 lei, 250.000 lei și 300.000 lei, pe o perioadă de 30 de ani, pentru fiecare din cei doi indici din ultimii patru ani pentru a vedea evoluția aproximativă a ratelor. Pentru nivelul indicelui IRCC din fiecare trimestru s-a adăugat o marjă de 3%, aceasta reprezentând marja băncii. De regulă, băncile stabilesc o marjă între 2,5% și peste 3%, în funcție de politica fiecărei instituții de credit.
Citește și
2 min
Ștefan Stan
2 min
Ștefan Stan
2 min
Cristina Roșca