Cum arată piața de stomatologie: fără perioade de închidere, piața a crescut cu peste 30% în 2021, până la 3,4 mld. lei. Afacerile primilor 20 de jucători după venituri reprezintă doar 14% din totalul generat de piața stomatologică în 2021
Piața stomatologică din România a crescut cu peste 30% în 2021 față de anul anterior, ajungând la 3,4 miliarde de lei cifră de afaceri cumulată a celor aproape 8.000 de companii care activează în acest domeniu, potrivit datelor publice.
Foto: Ziarul Financiar
♦ În 2021, piața a revenit pe creștere, după ce timp de două luni în 2020 cabinetele stomatologice au fost închise, la debutul pandemiei.
Piața stomatologică din România a crescut cu peste 30% în 2021 față de anul anterior, ajungând la 3,4 miliarde de lei cifră de afaceri cumulată a celor aproape 8.000 de companii care activează în acest domeniu, potrivit datelor publice.
Creșterea vine în contextul în care anul 2020 a fost unul dificil pentru domeniul stomatologiei, clinicile dentare fiind închise timp de două luni, în perioada stării de urgență generată de pandemie. Acest lucru a influențat afacerile din această industrie, însă investițiile și-au reluat ritmul, iar jucătorii de la vârful clasamentului au continuat să se extindă.
Citește și
2 min
Ștefan Stan
2 min
Ștefan Stan
2 min
Cristina Roșca