Cum arată turismul la șase luni: Numărul sosirilor în unitățile de cazare a crescut cu 52% față de aceeași perioadă a anului trecut, însă e departe de revenire. În perioada ianuarie – iunie 2021, numărul turiștilor români și străini ajunși în unitățile de
În primele șase luni ale acestui an, cifrele referitoare la numărul sosirilor turiștilor în unitățile de cazare a crescut cu 52% față de aceeași perioadă a anului trecut, conform datelor de la Institutul Național de Statistică.
Foto: Ziarul Financiar
În primele șase luni ale acestui an, cifrele referitoare la numărul sosirilor turiștilor în unitățile de cazare a crescut cu 52% față de aceeași perioadă a anului trecut, conform datelor de la Institutul Național de Statistică. Cu toate că cifrele arată mai bine decât cele de anul trecut, revenirea este departe de a se întâmpla, astfel că sosirile din primele șase luni ale acestui an sunt sub numărul din aceeași perioadă din 2019.
Astfel, în perioada ianuarie – iunie 2021 au ajuns în unitățile de cazare din România circa 3,2 milioane de persoane, față de 2,1 milioane înregistrate în aceeași perioadă din 2020. Însă, față de ultimul an fără evenimente speciale pe piața locală de turism, cifrele se află la jumătate, astfel că în semestrul I din 2019 au ajuns circa 5,6 milioane de turiști.
Cifrele din turism sunt departe de revenirea la nivelul din 2019, astfel că estimările arată că abia în 2-3 ani afacerile din turism se vor situa la același nivel de dinainte de pandemie.
Citește și
2 min
Ștefan Stan
1 min
Cristina Roșca