zf.ro Abonează-te ZF
EUR/RON5,3459−0,00% USD/RON4,8155+0,34% GBP/RON6,3935+0,02% CHF/RON5,7938+0,10% Curs BNR · 12.11.2026
Top 100 cele mai valoroase companii - 2017 · Suplimente

Arcelormittal Galați

ArcelorMittal Galați, cel mai mare combinat siderurgic din țară, a obținut anul trecut o cifră de afaceri de circa 3,5 miliarde de lei (786 mil. euro), în scădere cu aproape 8% comparativ cu 2015.

de Mirela Turlan , Editor Web 05.02.2018 · 11:00 1 min de citit
Arcelormittal Galați

Foto: Ziarul Financiar

ArcelorMittal Galați, cel mai mare combinat siderurgic din țară, a obținut anul trecut o cifră de afaceri de circa 3,5 miliarde de lei (786 mil. euro), în scădere cu aproape 8% comparativ cu 2015. Mai mult, compania a raportat pierderi de 271 milioane de lei (60 mil. euro), mai mici cu doar 9% față de anul anterior, arată datele publice.

Astfel, combinatul, liderul industriei siderurgice locale și unul din cei mai mari exportatori din economie, a bifat al optulea an de pierderi. Cea mai mare parte a businessului este asigurată de export, Danemar­ca, Turcia sau Ucraina sunt doar trei din țările care își construiesc poduri cu oțelul produs la Galați de ArcelorMittal.

Cel mai mare combinat siderurgic din țară trimite în prezent 65%-70% din pro­duc­ția de oțel în străinătate, fiind al 14-lea cel mai mare exportator de pe piața locală, în condițiile în care în România lipsesc proiectele mari de infras­tructură.

Citește și