Arnaud Dussaix, director achiziții și aprovizionare, Carrefour România: „La nivelul pieței nu s-a observat o scădere a consumului de carne în post, dar am văzut o prezență puternică a peștelui în coșul de cumpărături: somonul, păstrăvul și dorada au cresc
Cele 40 de zile de post dinaintea sărbătorilor pascale, la care se adaugă și Săptămâna Mare, nu i-au ținut pe români departe de carne, mai ales că porc este pe primul loc în topul preferințelor, indiferent de sezon sau circumstanțe. Însă, au consumat mai mult pește, în special somon, păstrăv și doradă, potrivit unei analize bazate pe vânzările Carrefour România, al treilea retailer de pe piața…
Foto: Ziarul Financiar
Cele 40 de zile de post dinaintea sărbătorilor pascale, la care se adaugă și Săptămâna Mare, nu i-au ținut pe români departe de carne, mai ales că porc este pe primul loc în topul preferințelor, indiferent de sezon sau circumstanțe. Însă, au consumat mai mult pește, în special somon, păstrăv și doradă, potrivit unei analize bazate pe vânzările Carrefour România, al treilea retailer de pe piața locală, cu o cifră de afaceri de 14,6 miliarde de lei în 2024.
„La nivelul pieței nu s-a observat o scădere a consumului de carne pe perioada postului, dar Barometrul Gustului de Sezon a arătat o prezență puternică a peștelui în coșul de cumpărături din lunile reci: somonul, păstrăvul somonat și dorada au crescut în cantitate față de iarna anterioară“, a spus pentru ZF Arnaud Dussaix, director achiziții și aprovizionare în cadrul Carrefour România, fără a înainta cifre pentru comparație. El a fost numit în această funcție în data de 13 martie 2026, având o carieră de peste 25 de ani în industria alimentară. A fost implicat în dezvoltarea Carrefour încă din 2001 și a contribuit la deschiderea primului hipermarket din România.
De Paște, adaugă el, carnea de miel a fost este nelipsită din meniul românilor, dar porcul a rămas carnea preferată a consumatorilor, urmată apoi de carnea de pui. Ouăle au fost o altă categorie centrală pentru sărbătorile de primăvară, atât ca ingredient, cât și ca tradiție, iar clienții s-au orientat către ouă de la găini crescute în aer liber, către cele din gama proprie Simpl, cu un preț mai mic, în contextul în care inflația se apropie de 10%, dar și către ouă deja vopsite. Apoi, cozonacul și pasca, în special din marca proprie Drag de România, nu au lipsit de pe mesele de sărbătoare. Vânzările au crescut în această perioadă și pentru brânzeturile potrivite aperitivelor, fructe de mare, somon și vinuri de la branduri românești.
Citește și
3 min
Ștefan Stan
2 min
Ioana Mihai-Andrei
3 min
Dragos Damian