zf.ro Abonează-te ZF
EUR/RON5,3498+0,07% USD/RON4,8428+0,57% GBP/RON6,4023+0,14% CHF/RON5,7814−0,21% Curs BNR · 13.11.2026
Analiza ZF · Burse - Fonduri mutuale

Arobs, cea mai mare companie de IT de la BVB, a pierdut 12% din capitalizare după ce a publicat rezultatele pe 2022

Grupul tech Arobs Transilvania Software, listat pe piața AeRO sub simbolul AROBS, înregistrează o scădere de 11,7% a acțiunilor de la publicarea rezultatelor financiare preliminare de anul trecut, pe tranzacții de circa 6,5 mil. lei, timp în care indicii BET și BETAeRO au pierdut 0,3%, respectiv 3%.

de Eduard Ivanovici , Colaborator 04.04.2023 · 18:51 1 min de citit și în ziarul tipărit
Arobs, cea mai mare companie de IT de la BVB, a pierdut 12% din capitalizare după ce a publicat rezultatele pe 2022

Foto: Ziarul Financiar

Grupul tech Arobs Transilvania Software, listat pe piața AeRO sub simbolul AROBS, înregistrează o scădere de 11,7% a acțiunilor de la publicarea rezultatelor financiare preliminare de anul trecut, pe tranzacții de circa 6,5 mil. lei, timp în care indicii BET și BETAeRO au pierdut 0,3%, respectiv 3%.

Capitalizarea grupului a coborât așadar cu circa 116 mil. lei, de la 975,2 mil. lei la 859,4 mil. lei. După anunțarea pe 28 februarie a situațiilor, acțiunile au pierdut 6,4% doar în sesiunea din 1 martie, pe un rulaj de 1,2 mil. lei, arată datele BVB. În 2023 și ultimele 12 luni, dinamicile acțiunilor sunt de plus 16,2%, respectiv minus 5,5%.

Cea mai mare companie de IT de la BVB a avut un profit net de 46,3 mil. lei în 2022, în creștere cu 15% față de anul precedent, și afaceri de 301 mil. lei, plus 58%. EBITDA (câștiguri înainte de taxe, dobânzi, depreciere și amortizare) a însumat 66,7 mil. lei, o majorare de 22% de la an la an.

Citește și