AROBS o numește pe Adina Suciu în funcția de Chief Transformation and Integration Officer pentru a coordona integrarea companiilor achiziționate recent de grup
AROBS Transilvania Software (BVB: AROBS), cea mai mare companie antreprenorială de tehnologie listată la Bursa de Valori București, a numit-o pe Adina Suciu în funcția de Chief Transformation and Integration Officer al Grupului, urmând să coordoneze procesul de integrare și…
Foto: Ziarul Financiar
AROBS Transilvania Software (BVB: AROBS), cea mai mare companie antreprenorială de tehnologie listată la Bursa de Valori București, a numit-o pe Adina Suciu în funcția de Chief Transformation and Integration Officer al Grupului, urmând să coordoneze procesul de integrare și transformare operațională a companiilor achiziționate.
„În ultimii ani, AROBS a trecut printr-o etapă accelerată de extindere, atât prin creștere organică, cât și prin integrarea unor companii complementare în cadrul Grupului. Pe măsură ce dimensiunea și complexitatea operațiunilor noastre au crescut, integrarea eficientă a echipelor, proceselor și competențelor existente la nivelul Grupului a devenit un element esențial pentru susținerea dezvoltării viitoare. Experiența Adinei Suciu în transformare organizațională, scalarea operațiunilor și coordonarea unor echipe internaționale va contribui la consolidarea modului în care colaborăm și operăm la nivel de Grup, precum și la valorificarea oportunităților generate de extinderea AROBS”, a declarat Voicu Oprean, Președinte Consiliu de Administrație și CEO al AROBS.
Adina Suciu are peste 20 de ani de experiență în domeniul serviciilor financiare, tehnologie și private equity, în piețe europene și internaționale. Ea a ocupat funcția de Co-CEO al Accesa, companie germană specializată în servicii software și transformare digitală, și a deținut poziții de management în cadrul unor companii precum Wolters Kluwer, companie globală de software product, și Palmer Capital.
Citește și
2 min
Ștefan Stan
1 min
Cristina Roșca