ASF către Bruxelles: Băncile au formulat în mod discreționar contractele de credit
Băncile au formulat contractele de credite ipotecare într-o manieră discreționară pentru a se asigura că pot modifica în mod unilateral costurile, iar lipsa unor reglementări adecvate a condus la supraîndatorarea populației, sunt de părere oficialii Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), citați într-un studiu al Parlamentului European.
Aceasta este cea mai dură critică la adresa sistemului bancar formulată de o autoritate românească, în condițiile în care Banca Națională a evitat constant să-i pună la zid pe bancheri pentru abuzurile din trecut, în pofida zecilor de mii de procese în care băncile au fost târâte de clienții nemulțumiți.
„Potrivit Autorității de Supraveghere Financiară, contractele de credite ipotecare au fost formulate într-o manieră discreționară care a permis băncilor să schimbe unilateral costul și alte caracteristici ale împrumuturilor, fără ca debitorul să aibă posibilitatea să refuze modificările“, se arată în studiul publicat de directoratul general pentru politici interne al Parlamentului European.
Autoritatea de supraveghere a mai evidențiat în studiul respectiv contribuția creditării în franci elvețieni la supraîndatorarea populației. Băncile locale ajunseseră la un portofoliu de credite ipotecare în franci elvețieni de echivalentul a aproape 3 miliarde de euro în 2008, clienții fiind atrași de dobânzile introductorii foarte mici.
Citește și
6 min
Vali Pencu
1 min
Liviu Popescu