ASF completează regulile Fondului de Compensare a Investitorilor
Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a publicat ieri pe website-ul propriu, spre dezbatere publică, a doua propunere de completare a Regulamentului numărul 3/2006 ce stabilește modul de funcționare al Fondului de Compensare a Investitorilor.
Foto: Ziarul Financiar
Propunerile și observațiile din partea pieței pot fi trimise autorității până pe 9 martie. Modificările aduse de ASF regulamentului au loc în condițiile în care fondul are de onorat două cazuri de compensare: Harinvest și Eurosavam, ambele foste firme de brokeraj. În cazul Harinvest, un număr de 94 de investitori păgubiți susțin că au de recuperat 12 mil. lei. Plafonul maxim de compensare este de 20.000 de euro echivalent în lei.
Proiectul de regulament propus de ASF aduce completări cu privire la situațiile în care fondul trebuie să facă despăgubiri. De exemplu, în cazul unei instituții de credit membră a fondului, compensația este asigurată de fond numai pentru fondurile bănești și instrumentele financiare încredințate în vederea prestării de servicii și activități de investiții. ASF vrea să permită fondului să depășească limitele investiționale pentru plasarea propriilor resurse financiare. Fondul își constituie resursele financiare din contribuțiile anuale plătite de firmele de brokeraj, pe care le poate investi preponderent în titluri de stat și depozite bancare.
Fondul are rezerve de 3,6 milioane de euro. Legislația prevede că toți păgubiții care au de încasat sume de până la 20.000 de euro vor fi compensați integral de către fond. Pentru ceea ce depășește 20.000 de euro, păgubiții se pot adresa instanței de judecată până la întregirea sumelor pretinse.
Citește și
1 min
Mirela Turlan
1 min
Vali Pencu
3 min
Catalina Apostoiu