Astăzi se împlinesc 25 de ani de la redeschiderea Bursei de Valori București. Timp de 50 de ani a stat în beznă, iar din 1995 a renăscut din propria cenușă
După o pauză de jumătate de secol, timp în care a fost închisă de socialiști pe fondul procesului de naționalizare a economiei, Bursa de Valori București înregistrează pe 20 noiembrie 1995 primele tranzacții cu acțiuni.
Foto: Ziarul Financiar
♦ Pe 20 noiembrie 1995 au avut loc primele tranzacții la Bursa de Valori București ♦ Acestea au aparținut unui număr de 6 companii listate ♦ Astăzi la bursă sunt listate circa 350 de companii.
După o pauză de jumătate de secol, timp în care a fost închisă de socialiști pe fondul procesului de naționalizare a economiei, Bursa de Valori București înregistrează pe 20 noiembrie 1995 primele tranzacții cu acțiuni.
Un sfert de veac mai târziu, adică în zilele contemporane, bursa a renăscut din propria cenușă, companiile listate reprezentând 10% din Produsul Intern Brut, 8 milioane de viitori pensionari sunt acționari indirecți la unele dintre cele mai mari societăți de la tranzacționare, iar în prezent se poate deschide un cont chiar și cu un selfie cu buletinul.
Citește și
5 min
Bogdan Alecu
2 min
Ziarul Financiar