Atac Vodafone: Avem prima rețea mobilă din România gata de viteze de 800 Mbps
Rețeaua mobilă a Vodafone, al doilea jucător de pe piața locală de telefonie mobilă, este capabilă să asigure viteze de descărcare a datelor de aproximativ 800 Mbps cu smartphone-uri care sunt disponibile comercial pe piață după ce compania a investit, folosind tehnologii livrate de compania chineză Huawei, în implementarea unor noi soluții tehnice specifice rețelelor 5G, a declarat Cătălin Buli…
Foto: Ziarul Financiar
„Rețeaua a primit funcționalități foarte avansate specifice 5G. Este pentru prima dată când o rețea mobilă din România oferă viteze comerciale din sfera vitezelor gigabit, creând astfel puntea dintre 4G și 5G”, a spus Buliga. Odată cu anunțul acestor investiții, a căror valoare nu a fost comunicată, Vodafone și-a redenumit rețeaua „Supernet 4,5G” în loc de „Supernet 4G”.
Vom continua investițiile dincolo de rețeaua mobilă și ne vom extinde și în livrarea de servicii către gospodării, a declarat Murielle Lorilloux, CEO al Vodafone România. „Vrem să fim mai mult decât un furnizor de conectivitate“. Buliga a realizat un test live în cadrul conferinței cu un terminal Samsung Galaxy S8 Plus. În cadrul testului telefonul a descărcat date la o viteză de peste 740 Mbps – care mai sunt înregistrate de clienții retail doar în rețele fixe de fibră optică, așa cum sunt cele ale RCS&RDS și Telekom. Terminalul a rulat o versiune specială de software – care îi permite să exploateze noile funcționalități și tehnologii implementate la nivel de rețea de către Vodafone. Versiunea de software urmează să fie disponibilă pentru clienții Vodafone după ce compania sud-coreeană va finaliza testele, cel mai probabil la finele acestui an, începutul anului viitor.
Atingerea acestor viteze este posibilă după ce Vodafone a implementat trei noi funcționalități: utilizarea simultană a 3 benzi de frecvență 4G, utilizarea unei scheme complexe de modulare a semnalului recepționat de mobile și o serie de schimbări la nivelul antenelor. Telefoanele care sunt compatibile cu toate cele 3 tehnologii, cum sunt cele din gama premium a Samsung, pot atinge viteze de până la 800 Mbps. Fiecare dintre cele trei funcționalități are propria contribuție, a explicat Buliga.
Citește și
2 min
Ioana Matei
4 min
Ștefan Stan
2 min
Ștefan Stan