zf.ro Abonează-te ZF
EUR/RON5,3498+0,07% USD/RON4,8428+0,57% GBP/RON6,4023+0,14% CHF/RON5,7814−0,21% Curs BNR · 13.11.2026
Analiza ZF · Energie

Cum au ajuns unele stații Petrom să nu mai aibă cărburanți la pompă, deși nu conflictul din Orientul Mijlociu este cauza? Sentimentul de panică lucrează. “Nu scumpirea a generat blocajul temporar, ci ieftinirea.”

Una dintre marile temeri legate de conflictul din Orientul Mijlociu este declanșarea unor întreruperi în alimentarea cu carburanți a piețelor care depind de importuri. De exemplu, 20% din motorina consumată pe plan intern este importată. Dar săptămâna aceasta, unele stații…

de Iulian Tenchiu 24.04.2026 · 14:56 2 min de citit
Cum au ajuns unele stații Petrom să nu mai aibă cărburanți la pompă, deși nu conflictul din Orientul Mijlociu este cauza? Sentimentul de panică lucrează. “Nu scumpirea a generat blocajul temporar, ci ieftinirea.”

Foto: Ziarul Financiar

Una dintre marile temeri legate de conflictul din Orientul Mijlociu este declanșarea unor întreruperi în alimentarea cu carburanți a piețelor care depind de importuri. De exemplu, 20% din motorina consumată pe plan intern este importată. Dar săptămâna aceasta, unele stații ale OMV Petrom, cel mai mare jucător din retailul de carburanți, au rămas fără volume disponibile din alt motiv, dar care arată din nou sentimentul de panică ce este deja instalat pe piață. Ironia este superbă. Nu un blocaj a lăsat benzinăriile fără motorină, ci ieftinirea produsului.

“Implementarea unei noi metodologii de calcul a prețului la pompa ca urmare a intervențiilor administrative a condus la reduceri semnificative ale prețurilor din stațiile noastre”, explică reprezentanții OMV Petrom. Luna trecută, a fost declarată situație de criză pe piața țițeiului și/sau a produselor petroliere în perioada 1 aprilie 2026 – 30 iu­nie 2026 și a fost instituit un pachet de măsuri. Perioada de aplicare a acestor soluții poate fi prelungită succesiv pentru durate de câte cel mult trei luni, cât timp persistă împrejurările care au determinat situația de criză. Una dintre măsuri prevede limitarea adaosului comercial practicat de operatorii economici care produc, importă, distribuie și/sau comercializează benzină, motorină la valoarea medie a adaosului comercial practicat în anul 2025 de fiecare operator economic. Excepție fac exporturile și livrările intracomunitare.

Aceste măsuri au dus la o scădere abruptă a prețului carburanților, până la nivelul de dinainte declanșării războiului din Iran.

Citește și