Austriacul Christoph Binder preia șefia Porsche Finance
Alexander Nekolar pleacă după nici un an de mandat de la conducerea Porsche Finance Group, unul dintre principalii jucători din piața leasingului financiar, poziția de CEO al companiei urmând să fie preluată din luna august de austriacul Christoph Binder.
Foto: Ziarul Financiar

Nekolar, care preluase șefia Porsche Finance în luna noiembrie a anului trecut, a fost numit membru în consiliul de administrație al Porsche Bank din Salzburg. Binder, 43 ani, a fost timp de trei ani CEO al filialei din Croația a Porsche Bank, iar anterior a lucrat pentru subsidiarele din Austria și Franța ale grupului.
“Piața românească este foarte dinamică, dovadă că după câțiva ani de declin a început să arate primele semne de creștere. Obiectivele mele sunt menținerea poziției companiei pe segmentul finanțării auto și întărirea relației cu dealerii noștri”, a afirmat Binder. Grupul Porsche mai deține pe plan local, pe lângă compania de leasing, și o bancă, o firmă de asigurări și un broker de asigurări.
Citește și
2 min
Ștefan Stan
2 min
Ștefan Stan
2 min
Cristina Roșca