zf.ro Abonează-te ZF
EUR/RON5,3498+0,07% USD/RON4,8428+0,57% GBP/RON6,4023+0,14% CHF/RON5,7814−0,21% Curs BNR · 13.11.2026
Analiza ZF · Business Construct

Austriecii de la Egger au bugetat pentru 2024 investiții de 25 mil. euro la fabrica de prelucrare a lemnului din Rădăuți, județul Suceava

Egger România, parte a furnizorului austriac de materiale pe bază din lemn pentru mobilier și amenajări interioare, construcții și pardoseli Egger, a bugetat pentru acest an investiții de 25 mil. euro pentru modernizarea instalațiilor de producție și lucrări de mentenență…

de Cristina Bellu , Reporter 08.01.2024 · 15:54 2 min de citit
Austriecii de la Egger au bugetat pentru 2024 investiții de 25 mil. euro la fabrica de prelucrare a lemnului din Rădăuți, județul Suceava

Foto: Ziarul Financiar

Egger România, parte a furnizorului austriac de materiale pe bază din lemn pentru mobilier și amenajări interioare, construcții și pardoseli Egger, a bugetat pentru acest an investiții de 25 mil. euro pentru modernizarea instalațiilor de producție și lucrări de mentenență la fabrica de prelucrare a lemnului din Rădăuți, județul Suceava.

Bugetul de investiții planificat de Egger România pentru 2023 a fost de 21 de milioane de euro, din care 8,5 milioane de euro au mers spre modernizarea instalațiilor de producție, alte 3 milioane de euro au fost alocați pentru amenajarea unor spații logistice, 4,4 milioane de euro pentru reînnoirea flotei de utilaje, iar 4,7 milioane de euro pentru alte investiții în echipamente, potrivit informațiilor transmise de companie.

’’În anul 2024 vom continua să alocăm fonduri pentru modernizarea instalațiilor și pentru lucrările de mentenanță. Avem planificat un buget de 25 de milioane de euro, necesar pentru a finaliza unele investiții mari demarate în 2023. Cinci milioane de euro sunt destinați finalizării clădirii mentenanței, un spațiu ce va găzdui angajații care asigură mentenanța instalațiilor de producție, însă clădirea va fi utilizată și ca spațiu de depozitare. Diferența de bani va fi folosită pentru instalații noi de producție și modernizarea ale celor existente.’’, a declarat pentru ZF Transilvania Alina Chifan, director de vânzări Egger România.

Citește și