zf.ro Abonează-te ZF
EUR/RON5,3498+0,07% USD/RON4,8428+0,57% GBP/RON6,4023+0,14% CHF/RON5,7814−0,21% Curs BNR · 13.11.2026
Analiza ZF · Burse - Fonduri mutuale

Avans de 2% pe acțiunile Purcari după publicarea rezultatelor semestriale

Producătorul de vinuri Purcari se aprecia la Bursa de Valori București cu 1,9% spre finele ședinței de tranzacționare de joi, 24 august, pe fondul unor tranzacții de 270.500 de lei. Prețul unei acțiuni ajungea astfel la 11,84 lei, conform datelor BVB.

de Mirela Turlan , Editor Web 24.08.2023 · 19:38 1 min de citit și în ziarul tipărit
Avans de 2% pe acțiunile Purcari după publicarea rezultatelor semestriale

Foto: Ziarul Financiar

Producătorul de vinuri Purcari se aprecia la Bursa de Valori București cu 1,9% spre finele ședinței de tranzacționare de joi, 24 august, pe fondul unor tranzacții de 270.500 de lei. Prețul unei acțiuni ajungea astfel la 11,84 lei, conform datelor BVB.

Anterior, compania a raportat pentru primul semestru din 2023 venituri de 161,4 mil. lei, mai mari cu 30% față de perioada similară din 2022, în timp ce profitul net s-a majorat cu 22% la 25,5 mil. lei. Rezultatele au fost publicate joi dimineață la Bursa de Valori București, acolo unde Purcari are o capitalizare de 466 mil. lei, după o creștere de 36,8% a acțiunilor anul acesta. Profitul net raportat pentru T2/2023 a fost de 12,8 mil. lei, similar cu cel înregistrat în T1/2023.

Totodată, rezultatul din activitatea operațională a crescut doar cu 4% an/an, până la 31,1 milioane lei în primele șase luni ale anului, ca urmare a scăderii marjei brute de la 47% la 41%, aceasta fiind încă sub presiunea costului ambalajului și a costului mai ridicat al vinului vrac din perioada 2020-2021, specifică raportul companiei.

Citește și