Avem peste 500 de producători de lactate, carne și pește care pot exporta, dar în realitate o mică parte din ei au livrări consistente
România a exportat anul trecut produse alimentare (fără cereale, semințe sau animale vii) de circa 3 miliarde de euro, livrările peste hotare fiind însă o parte importantă în puține businessuri din sector în contextul în care România nu este o forță alimentară la nivel european așa cum sunt Franța, Italia sau Germania.
Foto: Ziarul Financiar

În prezent, sunt mai mult de 350 de producători de carne, circa 150 de lactate, câteva zeci de producători de ouă și de produse din pește care au autorizație pentru schimb intracomunitar, însă în realitate pentru puține dintre aceste companii exporturile reprezintă mai mult de 25%, chiar 35% din business.
Dacă ne uităm la topul exportatorilor de alimente, vedem că trei fac parte din grupuri internaționale și anume Fabrica de Lapte Brașov (Olympus), Convenience Prod și Star Foods (PepsiCo). Olympus, care deține o fabrică de lactate la Brașov, exportă 35% din producție, în timp ce Transavia, producător de carne de pui controlat de Ioan Popa, livrează peste hotare circa 30% din producție.
Citește și
2 min
Ștefan Stan
1 min
Cristina Roșca