zf.ro Abonează-te ZF
EUR/RON5,3498+0,07% USD/RON4,8428+0,57% GBP/RON6,4023+0,14% CHF/RON5,7814−0,21% Curs BNR · 13.11.2026
Analiza ZF · Burse - Fonduri mutuale

Avioane Craiova, companie controlată de statul român, atrage 45,8 mil. lei de la investitori într-o majorare de capital derulată prin intermediul Prime Transaction

Avioane Craiova (simbol bursier AVIO), companie aeronautică controlată de statul român, a anunțat joi la Bursa de Valori București că a atras 45,8 mil. lei de la un număr de 52 de acționari care au subscris un număr de 18,3 milioane de acțiuni în cadrul unei operațiuni de majorare de capital derulată prin Prime Transaction.

de Tibi Oprea , Colaborator 07.10.2021 · 18:51 1 min de citit și în ziarul tipărit
Avioane Craiova, companie controlată de statul român, atrage 45,8 mil. lei de la investitori într-o majorare de capital derulată prin intermediul Prime Transaction

Foto: Ziarul Financiar

Avioane Craiova (simbol bursier AVIO), companie aeronautică controlată de statul român, a anunțat joi la Bursa de Valori București că a atras 45,8 mil. lei de la un număr de 52 de acționari care au subscris un număr de 18,3 milioane de acțiuni în cadrul unei operațiuni de majorare de capital derulată prin Prime Transaction.

Oferta a fost inițiată pe 31 august și s-a derulat până la 30 septembrie 2021. Emisiunea a presupus vânzarea a 18,98 mil. acțiuni AVIO la un preț de 2,5 lei pe unitate (valoarea nominală), iar din totalul valorilor mobiliare oferite public, au au fost vândute un procent de 96,57%. După închiderea perioadei de subscriere, au fost anulate restul de 650.481 de acțiuni nesubscrise.

Spre comparație, acțiunile AVIO se tranzacționau la BVB la prețul de 2,94 lei pe unitate joi la ora 15.48. Comparativ cu începutul acestui an, acțiunile AVIO înregistrează o scădere de 18,5%, pe fondul unor tranzacții de 822.444 de lei.

Citește și