Avuția financiară a românilor stă în numerar și depozite (35,2%), acțiuni și fonduri (30,4%), pensii și asigurări (13%) și altele (21,4%). Din active financiare de 12.192 euro per capita, 3.706 euro sunt în acțiuni și fonduri
Avuția financiară a românilor s-a triplat în ultimii 10 ani, ajungând la 12.192 de euro pe cap de locuitor în 2023, creștere care a fost impulsionată în special de acumularea de investiții în fonduri de pensii, titluri de stat și acțiuni, spune Cristian Popa, membru al CA al Băncii Naționale a României și membru al asociației analiștilor financiari CFA România.
Foto: Ziarul Financiar
♦ Din aceștia, 3.484 euro sunt în acțiuni, din care 359 de euro sunt în acțiuni listate.
Avuția financiară a românilor s-a triplat în ultimii 10 ani, ajungând la 12.192 de euro pe cap de locuitor în 2023, creștere care a fost impulsionată în special de acumularea de investiții în fonduri de pensii, titluri de stat și acțiuni, spune Cristian Popa, membru al CA al Băncii Naționale a României și membru al asociației analiștilor financiari CFA România.
„Cea mai mare parte a portofoliului de active financiare continuă să fie formată din numerar și depozite, care reprezentau 35% din totalul activelor la finalul anului 2023. Totuși, deținerile populației în fonduri de pensii private și investiții în titluri și acțiuni sunt în creștere, reflectând o diversificare a portofoliului și probabil o înțelegere mai bună a piețelor financiare“, comentează acesta.
Citește și
4 min
Ștefan Stan
2 min
Ștefan Stan
2 min
Ștefan Stan