Banca Transilvania a atras 150 de milioane de euro de la BEI
Banca Transilvania va atrage de la Banca Europeană de Investiții (BEI) un împrumut de 150 mil. euro pentru finanțarea proiectelor derulate de IMM-uri, firme cu capitalizare bursieră medie și de entități publice în industrie, servicii, agricultură și infrastructură.
Foto: Ziarul Financiar
Banca Transilvania va atrage de la Banca Europeană de Investiții (BEI) un împrumut de 150 mil. euro pentru finanțarea proiectelor derulate de IMM-uri, firme cu capitalizare bursieră medie și de entități publice în industrie, servicii, agricultură și infrastructură. Creditul BEI acordat Băncii Transilvania face parte dintr-un plan de acțiune pentru dezvoltare în Europa Centrală și de Sud-Est, cu accent pe accesul la finanțare al IMM-urilor. Astfel de împrumuturi fac parte din programul Băncii Europene de Investiții „Skills and Jobs – Investing for Youth“, inițiativă care susține încadrarea în muncă a tinerilor.
WikiZF: Profilul companiei Banca Transilvania
BEI, în colaborare cu Banca Transilvania vor oferi stimulente companiilor beneficiare care angajează tineri, asigurând oportunități de training sau posibilități de cooperare cu diverse colegii, școli sau universități, în vederea extinderii perspectivelor profesionale ale tinerilor. BEI a finanțat IMM-urile românești prin intermediul a 14 instituții financiare, care operează atât în sectorul public, cât și în cel privat. Banca a creditat anul trecut IMM-urile cu 174 mil. euro, firmele având peste 41.000 de angajați.
Citește și
4 min
Matei Pantea
2 min
Ziarul Financiar
1 min
Ziarul Financiar