Băncile au acceptat în primele șase luni spre negociere 420 cereri trimise de clienți către Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor, cu 27% mai multe decât cele din 2022, iar numărul negocierilor încheiate cu succes a crescut cu 30%
Băncile au acceptat în primele șase luni din 2023 spre negociere 420 cereri trimise de clienți către Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB), cu 27% mai multe decât cele acceptate în perioada similară din 2022, iar…
Foto: Ziarul Financiar
Băncile au acceptat în primele șase luni din 2023 spre negociere 420 cereri trimise de clienți către Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB), cu 27% mai multe decât cele acceptate în perioada similară din 2022, iar numărul negocierilor încheiate cu succes a crescut cu 30%.
În acest an, există 340 de cazuri în care consumatorii au parcurs întregul proces de conciliere (depunere cerere, negociere, hotărâre finală – soluție acceptată de ambele părți), cu o treime mai multe decât în perioada similară din 2022. Alți 290 de consumatori au ajuns la o înțelegere amiabilă direct cu băncile/IFN-urile, după ce au apelat la CSALB.
Față de anul trecut, creșterea acestor înțelegeri directe este de 20%.
Citește și
4 min
Ștefan Stan
2 min
Ștefan Stan
2 min
Ștefan Stan