Băncile sunt sub presiune și pun presiuni pe burse
Băncile, atât cele comerciale cât și Banca Centrală Europeană (BCE), au fost ieri în centrul atenției pe burse, care au reacționat negativ la tensiunile venite din acest sector, de mult timp una din verigile cu probleme ale proiectului european.
Foto: Ziarul Financiar

Indicele bursier al băncilor europene a scăzut cu mai mult de 2%. Acțiunile Commerzbank, una dintre cele mai mari bănci germane, au coborât după ce compania și-a ales un nou șef al diviziei de retail. Titlurile Barclays au pierdut până la 2% din valoare deoarece Deutsche Bank a înrăutățit recomandarea privind acțiunile băncii britanice de la „cumpără” la „așteaptă”. Mai multe bănci italiene au avut ieri probleme din cauza reaprinderii îngrijorărilor privind creditele neperformante din portofoliile lor. Acțiuni ale unor instituții de credit precum Banco Popolare și Intesa Sanpaolo s-au tranzacționat în scădere accentuată, scrie CNBC.
Analiștii spun că inflația redusă din Europa afectează băncile, însă că întreg sectorul de profil este mai degrabă ieftin pentru investitori decât toxic.
Citește și
2 min
Ștefan Stan
1 min
Cristina Roșca