zf.ro Abonează-te ZF
EUR/RON5,3498+0,07% USD/RON4,8428+0,57% GBP/RON6,4023+0,14% CHF/RON5,7814−0,21% Curs BNR · 13.11.2026
Analiza ZF · Banci-Asigurari

Băncile vor încasa comisioane suplimentare de 100 mil. euro dacă trece legea cardului

Românii cumpără bunuri și servicii de circa 50 miliarde de euro pe an, din care doar 5 miliarde de euro pe card. Guvernul vrea plata cu cardul obligatorie pentru bunuri și servicii de peste 10.000 de lei.

de Cristina Bellu , Reporter 02.02.2014 · 20:59 2 min de citit și în ziarul tipărit
Băncile vor încasa comisioane suplimentare de 100 mil. euro dacă trece legea cardului

Foto: Ziarul Financiar

Băncile vor încasa comisioane suplimentare de 80-100 milioane de euro de la cumpărătorii de case sau de la retailerii de mobilă, mașini și alte bunuri de peste 10.000 de lei dacă se va adopta o ordonanță de urgență care prevede generalizarea plăților cu cardul.

În condițiile în care încasările statului din TVA de 24% s-au ridicat în 2013 la 12 mld.euro, se poate estima că persoanele fizice cheltuie anual circa 50 mld. euro pe achiziția de produse și servicii. Dintre acestea, numai circa 5,5 mld. euro sunt plăți electronice, dintre care cu cardul la POS (Point of Sales – la punctele de vânzare) circa 5 miliarde de euro, iar online, prin introducerea datelor de pe card, circa 400 milioane de euro.

Guvernul are în proiect o ordonanță de ur­gență prin care se încearcă limitarea tranzacți­ilor în numerar care ar urma să aducă o parte din cele aproape 45 mld. euro cât reprezintă tranzacțiile cash, respectiv plățile de mare valoare, în zona tranzacțiilor electronice con­tro­late de bănci. Guvernul intenționează să introducă un plafon maxim de 10.000 de lei cash pentru plățile efectuate de persoanele fizice.

Citește și