„Banii se pot muta într-o zi oriunde în lume“. Cei mai mari brokeri de la Bursă, care intermediază investiții de miliarde de lei pentru sute de mii de clienți, și administratorii de fonduri vor predictibilitate de la guvern mai ales în ceea ce privește fi
♦ „Încredere există, ce căutăm este comunicare și un plus de predictibilitate care să ne permită să creștem în continuare piața“ ♦ Actualul regim de taxare la Bursa de Valori București ar putea să fie schimbat în sensul majorării taxelor ♦ Astfel, câștigurile din vânzarea…
Foto: Ziarul Financiar
♦ „Încredere există, ce căutăm este comunicare și un plus de predictibilitate care să ne permită să creștem în continuare piața“ ♦ Actualul regim de taxare la Bursa de Valori București ar putea să fie schimbat în sensul majorării taxelor ♦ Astfel, câștigurile din vânzarea de acțiuni și alte titluri de valoare ar putea fi taxate cu 2% pentru dețineri mai mari de 365 de zile, față de 1% în prezent, și cu 4% pentru dețineri mai mici de 365 de zile, față de 3% în prezent ♦ „Credem că piața poate să accepte aceste niveluri, dar este foarte important ca investitorii să stea liniștiți că asta va fi și nu va mai veni și altceva“.
Cele mai mari case de brokeraj de la Bursa de Valori București, care doar anul acesta au tranzacții intermediate de 6 mld. lei pentru sute de mii de investitori, și Asociația Administratorilor de Fonduri Mutuale, reprezentativă pentru o industrie cu active de 50 mld. lei și 1 milion de investitori, transmit un mesaj comun autorităților de la Palatul Victoria: este nevoie de predictibilitate în privința fiscalizării câștigurilor din piața de capital.
În cadrul unei dezbateri organizate miercuri la Bursa de Valori București (BVB), aceștia au arătat că înțeleg presiunile bugetare și nevoia de a crește încasările la stat, dar atrag atenția că schimbările bruște de regim fiscal riscă să alunge capitalul din România și să afecteze dezvoltarea pieței de capital.
Citește și
1 min
Mirela Turlan
1 min
Simona Vasile
1 min
Simona Vasile