Bătălia pentru mințile umane care creează inteligența artificială se întețește în Europa
Un aflux de start-up-uri de inteligență artificială (AI) încinge bătălia pentru talentul uman în Europa, lăsând companii precum Google DeepMind să aleagă între a plăti mai mult sau a pierde cele mai bune minți din regiune, scrie Reuters.
Foto: Ziarul Financiar

Succesul fulger al ChatGPT, produs de OpenAI, i-a încurajat pe investitori, care au turnat bani în start-up-uri promițătoare de AI dornici să descopere peste noapte următorul succes. Luate de valul investițiilor, o mulțime de firme străine de inteligență artificială – inclusiv Cohere din Canada și Anthropic și OpenAI, care își au sediul în SUA – și-au deschis birouri în Europa anul trecut, sporind presiunea asupra companiilor tehnologice care încercau deja să atragă și să rețină talentele în regiune. Fondată în 2010 și achiziționată de Google în 2014, DeepMind, cu sediul în Londra, și-a făcut un nume aplicând AI în orice, de la jocuri de societate la biologie structurală.
Acum, firma se confruntă cu o serie de rivali bine finanțați care îi împânzesc teritoriul, în timp ce un număr tot mai mare de angajați demisionează pentru a-și lansa propriile întreprinderi.
Citește și
2 min
Ștefan Stan
1 min
Cristina Roșca