BCE trebuie să sacrifice orice și să aplice o nouă creștere istorică dobânzii, spun piețele și economiștii. Inflația a scăpat de sub control, fapt recunoscut și de banca centrală a zonei euro
Cu un cumul istoric de crize în zona euro, cu inflație record și cu euro la un nivel scăzut istoric față de dolar, BCE este obligată ca săptămâna aceasta să ia o decizie istorică și să ducă dobânda de politică…
Foto: Ziarul Financiar
Cu un cumul istoric de crize în zona euro, cu inflație record și cu euro la un nivel scăzut istoric față de dolar, BCE este obligată ca săptămâna aceasta să ia o decizie istorică și să ducă dobânda de politică monetară în sus într-un salt fără precedent.
Decizia de joi a boardului BCE va fi, de asemenea, un test al determinării cu care banca centrală a zonei euro luptă cu scumpiri care încă de la începutul actualei crize i-au depășit așteptările.
Recent, oficiali ai BCE au recunoscut că modelele prin care calculează traiectoria inflației sunt depășite de situația actuală, ceea ce înseamnă că BCE a navigat și navighează orbește prin criză. Pentru că instituția nu a acționat la timp, asigurând mereu că valul de scumpiri este doar temporar, inflația din zona euro a depășit 9%, un nivel istoric, în timp ce ținta băncii este de 2%, prag considerat sănătos pentru economie.
Citește și
4 min
Ștefan Stan
2 min
Ștefan Stan
2 min
Ștefan Stan