BCR caută în București un nou sediu de birouri de 15.000 mp
BCR, cea mai mare bancă din România, controlată de grupul austriac Erste, analizează piața de birouri din București în vederea închirierii unui spațiu de până la 15.000 mp în care să fie mutate o serie de departamente ale băncii, au declarat pentru ZF surse din piața imobiliară.
Foto: Ziarul Financiar

Banca a derulat recent un proces de selecție a brokerilor care să îi asiste în acest proces care s-ar putea derula în etape, prin închirierea într-o primă fază a unui spațiu de 4.000 – 5.000 mp. „Optimizarea spațiilor de activitate este un proiect continuu în sarcina colegilor de la Real Estate Management“, spun reprezentanții BCR, fără a oferi date suplimentare despre acest proces.
Managementul BCR și cea mai mare parte a operațiunilor sunt derulate în prezent din clădirea Bucharest Financial Plaza de pe Calea Victoriei, fostul sediu al Bancorex, aflat în proprietatea băncii. BCR mai are operațiuni și în America House, dar și în palatul din Piața Universității al fostei firme de asigurări Generala sau pe strada Biharia, în apropierea aeroportului Aurel Vlaicu.
Citește și
2 min
Ioana Mihai-Andrei
3 min
Dragos Damian
2 min
Iulian Tenchiu