zf.ro Abonează-te ZF
EUR/RON5,3498+0,07% USD/RON4,8428+0,57% GBP/RON6,4023+0,14% CHF/RON5,7814−0,21% Curs BNR · 13.11.2026
Analiza ZF · Banci-Asigurari

BCR face cash management pentru austriecii de la OMV Petrom

BCR, cea mai mare bancă locală după activele deținute, va furniza producătorului de petrol și gaze OMV Petrom, o companie cu afaceri de circa 4 miliarde de euro pe an, servicii de cash management (administrarea fluxurilor de numerar) și trade finance (finanțare a comerțului).

de Corina Matei , Editor Web 28.05.2015 · 20:42 2 min de citit și în ziarul tipărit
BCR face cash management pentru austriecii de la OMV Petrom

Foto: Ziarul Financiar

BCR, cea mai mare bancă locală după activele deținute, va furniza producătorului  de petrol și gaze OMV Petrom, o companie cu afaceri de circa 4 miliarde de euro pe an, servicii de cash management (administrarea fluxurilor de numerar) și trade finance (finanțare a comerțului). Serviciile de cash management includ colectarea de numerar, optimizarea lichidităților, plăți și încasări. Contractul acoperă atât operațiunile locale ale OMV Petrom, cât și pe cele din Republica Moldova. BCR ia locul Raiffeisen. „În urmă cu zece ani a existat un process de selecție similar, în urma căruia a fost selectată Raiffeisen Bank pentru operațiunile de zi cu zi în România. Raiffeisen Bank va continua să furnizeze servicii în principal pentru celelalte companii din grup atât în România cat și în Bulgaria și Serbia”, au declarat pentru ZF reprezentanții OMV Petrom. OMV Petrom a doua cea mai mare companie românească și este deținută de grupul austriac OMV. „BCR este deținută de grupul Erste.

„Această operațiune reprezintă un reper în zona tranzacțiilor cor­porate”, a declarat Sergiu Manea, vicepreședinte al BCR. Băn­cile locale au început să se bazeze mai mult pe serviciile tranzacționale, în condițiile în care cererea de credite rămâne scăzută, iar un contract cu o companie de talie mare reprezintă o sursă importantă de venituri. BCR l-a recrutat anul trecut pe poziția de coordonator al departamentului de cash management pe Mircea Spinei,  fostul director al diviziei de tranzacții bancare din RBS. RBS (fosta ABN Amro) a fost una dintre cele mai puternice bănci locale pe corporate, acum fiind însă în proces de lichidare.

Citește și