zf.ro Abonează-te ZF
EUR/RON5,3498+0,07% USD/RON4,8428+0,57% GBP/RON6,4023+0,14% CHF/RON5,7814−0,21% Curs BNR · 13.11.2026
Analiza ZF · Banci-Asigurari

BCR vrea 4 mil. € pe două hoteluri din București

BCR, cea mai mare bancă de pe piață, are la vânzare două hoteluri din zona de nord a Capitalei, în apropiere de Romexpo, dintre care unu cu 41 de camere care funcționează din anul 2004 și al doilea cu 70 de camere finalizat în proporție de 85%, prețul fiind stabilit la 17,5 mil. lei (circa 4 mil. euro) pentru ambele imobile.

de Mirela Turlan , Editor Web 15.05.2012 · 18:59 2 min de citit
BCR vrea 4 mil. € pe două hoteluri din București

Foto: Ziarul Financiar

BCR, cea mai mare bancă de pe piață, are la vânzare două hoteluri din zona de nord a Capitalei, în apropiere de Romexpo, dintre care unu cu 41 de camere care funcționează din anul 2004 și al doilea cu 70 de camere finalizat în proporție de 85%, prețul fiind stabilit la 17,5 mil. lei (circa 4 mil. euro) pentru ambele imobile.

Hotelul funcțional de 8 ani sub numele Diplomat este de vânzare pentru 8,5 milioane de lei, în timp ce clădirea nouă costă 8,9 mil. lei.

Acestea nu sunt singurele active cu destinație hotelieră care au ajuns în mâna BCR pentru executare silită din cauză că proprietarii nu și-au mai plătit creditele. În județul Bistrița-Năsăud banca încearcă să vândă un hotel cu 38 de camere pe care vrea 10,5 mil. lei, în timp ce în Predeal a scos pe piață o clădire cu 21 de camere pentru care a stabilit un preț de 7,9 mil. lei. În altă stațiune montană, la Vatra Dornei, BCR vinde un alt hotel cu 27 de camere pe care vrea 5,9 mil. lei.

Hotelurile reprezintă doar un segment îngust din portofoliul de active pe care banca le execută silit. Din zona turismului, BCR a mai postat pe site-ul propriu specializat în prezentarea de active scoase la licitație trei mini-hoteluri, dintre care unu în Eforie Nord, și șase imobile cu destinația de pensiune. La acestea se adaugă zeci de apartamente, case și terenuri, plus proiecte imobiliare întregi, proprietăți industriale și spații comerciale.

Citește și