Belarusul își construiește centrală nucleară
La 30 de ani de la catastrofa de la Cernobîl, care i-a afectat puternic o mare parte a teritoriului, Belarusul își construiește prima centrală nucleară, proiectată și finanțară de către Rusia, sub privirile neliniștite, dar neputincioase, ale țării vecine Lituania,…
Foto: Ziarul Financiar
La 30 de ani de la catastrofa de la Cernobîl, care i-a afectat puternic o mare parte a teritoriului, Belarusul își construiește prima centrală nucleară, proiectată și finanțară de către Rusia, sub privirile neliniștite, dar neputincioase, ale țării vecine Lituania, scrie Le Figaro.
În zona de nord-vest, în apropiere de granița cu Lituania, șantierul centralei de la Astravyets a intrat în faza finală: cele două reactoare, cu o capacitate de 1.200 MW fiecare, vor fi pornite în 2019 și respectiv 2020. Proiectul, aprobat de către guvernul țării în 2008 și administrat de grupul nuclear rus Rosatom, implică investiții de 11 mld. dolari, dintre care 10 vor veni dintr-un credit rus.
Proiectul a stârnit amintiri dureroase într-o țară în care un sfert din teritoriu a fost iradiat de explozia în 1986 a unui reactor de la centrala nucleară din Cernobîl. Rusia finanțează și extinderea centralei nucleare a Ungariei.
Citește și
3 min
Liviu Popescu
1 min
Claudia Medrega
15 min
Mircea Nica