zf.ro Abonează-te ZF
EUR/RON5,3498+0,07% USD/RON4,8428+0,57% GBP/RON6,4023+0,14% CHF/RON5,7814−0,21% Curs BNR · 13.11.2026
Analiza ZF · Retail & Agrobusiness

Bertis, care operează preponderent în domeniul industriei cărnii, comercializării produselor alimentare și alimentației publice, controlat de familia Berszány din Covasna, investește 14 mil. euro într-un nou sediu

Bertis, care operează preponderent în domeniul industriei cărnii, comercializării produselor alimentare și alimentației publice, controlat de familia Berszány din Covasna, implementează un proiect de investiții de aproximativ 14 mil. euro, finanțat din credite bancare și surse proprii, ce presupune realizarea unui nou sediu în parcul industrial din Sfântu Gheorghe, cu termen de finalizare anul 20…

de Mirela Turlan , Editor Web 21.01.2026 · 21:37 2 min de citit și în ziarul tipărit

Bertis, care operează preponderent în domeniul industriei cărnii, comercializării produselor alimentare și alimentației publice, controlat de familia Berszány din Covasna, implementează un proiect de investiții de aproximativ 14 mil. euro, finanțat din credite bancare și surse proprii, ce presupune realizarea unui nou sediu în parcul industrial din Sfântu Gheorghe, cu termen de finalizare anul 2026. Investiția constă într-un nou corp de clădire, ce va găzdui zona de distribuție/încarcare la parter și birourile la etaj, un depozit de congelare, o spălătorie auto, o cantină ce va deservi atât personalul propriu cât și personalul altor companii din parcul industrial și un magazin de prezentare. Parcul industrial, administrat de municipalitatea din Sfântu Gheorghe, are o suprafață de aproximativ 30 de hectare și se află lângă DN E13, la 3 km distanță de Sfântu Gheorghe, în direcția Târgu Secuiesc. 

„Pentru a putea extinde spațiul de producție, dorim să eliberăm loc la sediul actual al grupului. Vom muta activitatea de distribuție și administrația într-o locație nou construită. De aceea, în parcul industrial din Sfântu Gheorghe realizam noul sediu al grupului printr-o investiție în valoare de aproximativ 14 milioane de euro“, a declarat pentru ZF Transilvania Berszány Tibor, CEO și fondator al grupului Bertis.

Un alt proiect al grupului Bertis este Panorama 2, un complex de clădiri cu două săli de evenimente, cu o capacitate de 220-240 de persoane, plus bucătărie și câteva locuri de cazare, o investiție de aproximativ 3,3 milioane de euro, ce va fi dezvoltată în vecinătatea actualei locații de lângă Sfântu Gheorghe – Panorama Boutique Hotel and event hall. În prezent, această investiție este realizată în proporție de 70%.

Citește și