zf.ro Abonează-te ZF
EUR/RON5,3498+0,07% USD/RON4,8428+0,57% GBP/RON6,4023+0,14% CHF/RON5,7814−0,21% Curs BNR · 13.11.2026
Analiza ZF · IMM

Bilanț la final de exercițiu financiar 2014-2020: absorbția pe fondurile europene regionale, în valoare de 8,5 mld. euro, trece de 100%

Absorbția de fonduri europene pe progra­mele regionale, care au avut o alocare totală de 8,5 mld. euro, va trece de 100% până la finalul anului, când exercițiul financiar multianual 2014-2020 se încheie în termeni practici, a spus Sorin Maxim, directorul general al ADR Vest și președintele Asociației Agențiilor de Dezvoltare Regională din România (ROREG).

de Răzvan Botea , Reporter 06.12.2023 · 20:41 2 min de citit
Bilanț la final de exercițiu financiar 2014-2020: absorbția pe fondurile europene regionale, în valoare de 8,5 mld. euro, trece de 100%

Foto: Ziarul Financiar

♦ „Până la final de an, programul va duce într-o medie undeva la 110-115% față de valoarea alocată. Ambițiile noastre sunt mari și vrem salvăm și să ducem toate proiectele la bun sfârșit, pentru că tocmai de aceea discutăm de proiecte avizate și actualul program a preluat o parte din aceste proiecte și le vom finaliza.“ ♦ Absorbția de peste 100% se explică prin supracontractare: se aprobă mai multe proiecte decât valoarea fondurilor, pentru că  unele proiecte, deși aprobate, nu se duc la bun sfârșit.

Absorbția de fonduri europene pe progra­mele regionale, care au avut o alocare totală de 8,5 mld. euro, va trece de 100% până la finalul anului, când exercițiul financiar multianual 2014-2020 se încheie în termeni practici, a spus Sorin Maxim, directorul general al ADR Vest și președintele Asociației Agențiilor de Dezvoltare Regională din România (ROREG).

Cum este însă posibil ca absorbția să fie mai mare de 100%? Valoarea proiectelor aprobate este, de obicei, mai mare decât alocarea de fonduri, pentru că unele proiecte, chiar dacă au fost aprobate spre finanțare, pot merge mai departe sau nu. În acest caz, pentru programele regionale 2014-2020, valoarea proiectelor apro­bate a trecut peste alocarea de fonduri și diferența va veni fie din bugetul națio­nal, fie din transferarea proiec­telor spre alte programe de finanțare, cum ar fi din următorul exercițiu financiar.

Citește și