zf.ro Abonează-te ZF
EUR/RON5,3498+0,07% USD/RON4,8428+0,57% GBP/RON6,4023+0,14% CHF/RON5,7814−0,21% Curs BNR · 13.11.2026
Analiza ZF · Business Hi-Tech

Bilanț SeedBlink după patru ani de activitate: investitorii din plantformă au alocat 342 de milioane de euro pentru finanțarea a 250 de start-up-uri din 15 țări

Investitorii înscriși pe SeedBlink, platforma locală de equity crowdfunding, care facilitează investițiile în start-up-uri de tehnologie din Europa, au alocat în total 342 de milioane de euro pentru finanțarea a 250 de start-up-uri din 15 țări, au transmis reprezentanții platformei…

de Alexandra Cepăreanu , Reporter 23.01.2024 · 13:00 2 min de citit și în ziarul tipărit
Bilanț SeedBlink după patru ani de activitate: investitorii din plantformă au alocat 342 de milioane de euro pentru finanțarea a 250 de start-up-uri din 15 țări

Foto: Ziarul Financiar

Investitorii înscriși pe SeedBlink, platforma locală de equity crowdfunding, care facilitează investițiile în start-up-uri de tehnologie din Europa, au alocat în total 342 de milioane de euro pentru finanțarea a 250 de start-up-uri din 15 țări, au transmis reprezentanții platformei printr-un comunicat. Anul 2023 a fost cel mai activ an al SeedBlink, compania realizând 53 de tranzacții obținute de start-up-uri europene din 20 de sectoare tehnologice diferite – printre acestea numărându-se mai multe staruri europene precum FLOWX.AI, Dronamics și Alcatraz AI.

„Odată cu împlinirea a patru ani de activitate în ecosistemul european, platforma raportează active de 815 milioane de euro și mobilizarea a 342 milioane de euro pentru investiții în peste 250 de start-upuri din 15 țări, dintre acestea 67 milioane de euro fiind strânse prin intermediul comunității de investitori SeedBlink. Platforma oferă trei tipuri principale de oportunități de investiție: runde co-investite de VC-uri, sindicalizări și Community Stars, pentru start-upuri de la pre-seed până la seria B, cu investiții cuprinse între 50.000 și două milioane de euro”, conform reprezentanților SeedBlink.

În 2023, cea mai mare parte a rundelor – adică 41% – a fost destinată finanțărilor de tip Seed. Pe de altă parte, primele cinci verticale finanțate, în funcție de suma mobilizată, au fost Enterprise SaaS (67 mil. euro), AI/ML (55 mil. euro), FinTech (9 mil. euro), Marketplace (8,5 mil. euro) și MedTech (5,5 mil. euro).

Citește și