Biofarm inaugurează a doua fabrică de medicamente din București, în urma unei investiții de peste 35 milioane de euro
Producătorul de medicamente Biofarm București a inaugurat o unitate de producție, în urma unei investiții de peste 35 milioane de euro, noua fabrică având un flux de trei ori mai mare decât cea existentă. Noua unitate de producție, situată aproape…
Foto: Ziarul Financiar
Producătorul de medicamente Biofarm București a inaugurat o unitate de producție, în urma unei investiții de peste 35 milioane de euro, noua fabrică având un flux de trei ori mai mare decât cea existentă.
Noua unitate de producție, situată aproape de Autostrada Soarelui, va avea patru fluxuri de producție – comprimate/comprimate filmate/drajeuri, capsule moi, soluții și siropuri. Compania are o fabrică și în zona Timpuri Noi.
“Noua unitate de producție este una dintre cele mai importante investiții din industria farmaceutică a ultimilor 30 de ani, fiind rezultatul unui plan de investiții sustenabil. Pe o piață foarte competitivă suntem unul dintre cei mai importanți producători locali, iar finalizarea acestei unități ne va oferi posibilitatea de creștere a capacității de producție, dar și de cercetare și dezvoltare. Inaugurarea uneia dintre cele mai moderne fabrici de medicamente din România este startul nostru de a ne pregăti pentru următorii 100 de ani și de a continua să ducem mai departe misiunea începută în 1921, de a acționa mereu spre binele oamenilor”, a declarat Cătălin Vicol, director general Biofarm.
Citește și
7 min
Cristian Hostiuc
3 min
Iulian Anghel
1 min
Bogdan Alecu