Birourile din afara Bucureștiului câștigă tot mai mult teren
„Concurența pe piața forței de muncă este acerbă în Timișoara, iar spațiul de lucru va reprezenta un factor de diferențiere între companii. În același timp, viitorul segmentului de birouri va fi influențat și de condițiile din piața de muncă“, spune Virgil Tornoreanu, managing partner la Werk Property Group.
Foto: Ziarul Financiar
Ansamblul Vox Technology Park, ridicat sub semnătura Werk Property Group, va fi inaugurat până la sfârșitul acestui an, când dezvoltatorul încheie investiția de 30 de milioane de euro în proiectul cu o suprafață închiriabilă de 25.000 de metri pătrați.
Dezvoltatorul spune că a ales Timișoara tocmai pentru că acolo potențialul este ridicat, orașul fiind favorizat de proximitatea față de granița de vest, de infrastructura bună, de avansul industriilor automotive și IT&C, dar și de existența unui centru universitar.
„În același timp, există numeroase proiecte care au ca dată de finalizare următorii doi-trei ani, iar condițiile din piața forței de muncă vor fi determinante pentru închirierea integrală a acestora, existând riscul de atingere a unui punct de saturație în 2018-2019“, mai spune Virgil Tornoreanu.
Citește și
2 min
Ștefan Stan
2 min
Ștefan Stan
2 min
Cristina Roșca