zf.ro Abonează-te ZF
EUR/RON5,3498+0,07% USD/RON4,8428+0,57% GBP/RON6,4023+0,14% CHF/RON5,7814−0,21% Curs BNR · 13.11.2026
Analiza ZF · Retail & Agrobusiness

Black Friday de criză? Curierii se pregătesc pentru cea mai mare campanie de promoții din an, dar sunt prudenți și nu mai văd „cifrele spectaculoase“ din anii trecuți

Companiile de curierat locale încep să se pregătească pentru cea mai mare cam­panie de promoții din an - Black Friday - în care retailerii recurg la cele mai mari dis­counturi, iar volumele cresc cu câteva zeci de procente față de o perioadă normală din an. Contextul macroeconomic marcat de o creștere galopantă a prețurilor produselor și serviciilor duce la o scădere a consumului. Astfel, Black F…

de Miruna Diaconu 24.10.2022 · 18:23 2 min de citit
Black Friday de criză? Curierii se pregătesc pentru cea mai mare campanie de promoții din an, dar sunt prudenți și nu mai văd „cifrele spectaculoase“ din anii trecuți

Foto: Ziarul Financiar

♦ Ultimele două luni din an, noiembrie și decembrie, când au loc campania de Black Friday și cumpărăturile pentru sărbătorile de iarnă, reprezintă cea mai importantă perioadă pentru curieri, fiind cea care generează cele mai mari volume pentru jucătorii din piață.

Companiile de curierat locale încep să se pregătească pentru cea mai mare cam­panie de promoții din an – Black Friday – în care retailerii recurg la cele mai mari dis­counturi, iar volumele cresc cu câteva zeci de procente față de o perioadă normală din an. Contextul macroeconomic marcat de o creștere galopantă a prețurilor produselor și serviciilor duce la o scădere a consumului. Astfel, Black Friday-ul din acest an stă sub semnul întrebării, iar unii jucători din piață estimează chiar volume mai mici față de anii anteriori în cea mai mare campanie de promoții.

„Ne așteptăm la un Black Friday mai atipic, din cauza situației economice din ul­ti­ma perioadă (scumpiri, creșterea inflației) și din cauza situației geopolitice pe ca­re o traversăm cu toții – nu doar societatea românească. De aceea, nu credem că vom avea un Black Friday spec­taculos. Totuși, pre­conizăm o creștere moderată a volume­lor, însă mult mai mi­că decât în anii pande­miei. Black Friday nu va aduce cifre foarte spec­taculoase, dar luăm to­tuși în calcul o creștere de până la 20%, la nivelul lunii no­iembrie 2022 față de luna noiembrie 2021“, spun reprezentanții companiei de curierat Dynamic Parcel Distribution – DPD. Jucă­torul se așteaptă totuși la volume mai mari în luna decembrie față de luna în care se desfășoară Black Friday. Cu toate că situația economică provocatoare din această perioadă pune sub semnul întrebării pute­rea de cumpărare a oame­nilor și cât vor mai fi dispuși să achiziționeze bunuri chiar și în cea mai mare campanie de discounturi din an, există jucători în piața de curierat care se arată optimiști pentru perioada următoare.

Citește și