Blaga: Cred că Băsescu ar putea cere un termen mai scurt de la CC privind referendumul
Președintele PDL, Vasile Blaga, a apreciat, vineri, că președintele suspendat, Traian Băsescu, ar putea cere Curții Constituționale urgentarea soluționării cauzei privind validarea referendumului din 29 iulie, care a amânat luarea unei decizii până în 12 septembrie.
“Așa a hotărât Curtea și nu noi, cei de la PDL, nu putem solicita Curții un termen mai scurt”, a spus Blaga după ce a fost întrebat dacă nu se poate urgenta soluționarea situației politice.
De asemenea, președintele PDL a fost întrebat cine ar putea cere Curții Constituționale un termen mai scurt.
“Cred că domnul președinte (Traian Băsescu – n.r.), dar să vedem ziua de azi, și eu cred că este mult prea lungă, mult prea lungă pentru economia românească”, a răspuns Blaga.
Citește și
2 min
Ioana Matei
4 min
Ștefan Stan
2 min
Ștefan Stan